Tradiţii şi obiceiuri vrâncene

Tradiţii şi obiceiuri vrâncene

Chipăruşul, marcă înregistrată la OSIM

Succesul pe care îl au nerejenii de la „Chipăruşul” în toată ţara este cunoscut. Consiliul Local Nereju a decis în 2007 să înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) numele formaţiei, după un obicei specific zonei.

Chipăruşul era de fapt un ritual cu măşti practicat la înmormantări. Se presupune că acest dans era practicat la nivelul comunităţii încă din perioada precreştină. Doisprezece bărbaţi cu feţele acoperite, aşezaţi unul în spatele celuilalt şi legaţi cu aşa numitul „lanţ al vieţii”, dansau în jurul unui foc, trecand peste acesta din cand în cand, ca simbol al purificării sufletului celui decedat. În prezent, acest dans se mai practică doar la privegherea persoanelor în varstă. Deşi elemente ale Chipăruşului se întalnesc şi în alte zone ale ţării, specialiştii spun că acest dans, aşa cum se practică în Vrancea, este original. În prezent Chipăruşul are în componenţă bărbaţi trecuţi de 70 de ani, în fruntea ansamblului aflandu-se inimosul localnic Ştefan Doldor. Ultima reprezentaţie a acestora a fost la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă ce a avut loc la Focşani înaintea Crăciunului.

Arta folosirii plantelor

Dintotdeauna vrânceanul a iubit natura, pentru că aceasta i-a fost singurul sprijin.

 I-a oferit adăpost şi hrană şi, în momentele cele mai grele, leacuri pentru bolile de care era chinuit, de suflet bolnav sau de dragoste. Cu 50 de ani în urmă, din cauza distanţei faţă de oraş, procurarea unui medicament era ceva imposibil pentru oamenii de aici.

Multe femei foloseau plantele pentru a face diverse leacuri, acum ele fiind prea puţin cunoscute. Reţetele acestor alifii au anumite secrete care s-au moştenit din mamă în fiică. Generaţia celor care erau recunoscute pe toată Valea Râmnicului pentru leacurile lor s-a stins: Ţurea Mariţa din Tănăsari, Ţurea Marioara (lui Ţardea) din Neculele sau Bodina din Pleşi, care preparau şi foloseau minunile plantelor pentru vindecare dar şi pentru descântece şi vrăji.

Tinereţea fără bătrâneţe a fost şi ea descoperită la Vintileasca. Femeile făceau alifii pentru luminarea feţei şi pentru menţinerea ei cât mai tânără.

Hora cu scrânciob

Obiceiul scrânciobului este unul de amiază, realizat de tineri flăcăi, şi are loc în cea de-a doua zi de Paşte. Această tradiţie adună laolaltă toţi sătenii, care asistă la datul în leagăn al tinerelor fete. În primul rând, erau date în dulap fetele de măritat de către flăcăii care le iubeau. Se spunea că, astfel, vor fi ameţite şi convinse să se mărite mai repede.

Flăcăii construiau din timp dulapul, o instalaţie din lemn gros, cu patru braţe, care poartă câte un scaun ca raftul unui dulap, de unde îi vine şi numele. Instalaţia seamănă cu roata de la morile de apă şi este pusă în mişcare de flăcăi puternici, care învârt de o manivelă. Fetele îi răsplăteau pe flăcăi pentru truda lor cu ouă roşii sau încondeiate, pe care le ţineau în sân sau în buzunarele de la ilice.

Toată suflarea satului prezentă la horă privea la această distracţie. Era o veselie grozavă.

Era şi o întrecere între flăcăi, care să le dea în dulap pe fetele cele mai renumite, dar şi între fete (care a fost preferata celor mai mulţi flăcăi). Copiii abia aşteptau să facă lăutarul scârţ! ca să plece flăcăii şi fetele la joc şi ei să le ia locul la scrânciob. Asta era distracţia lor cea mai mare de peste an şi doreau să profite de ea din plin. Uneori, se dădeau în dulap şi însuraţii, chiar şi bătrânii, spre hazul tuturor.

Se spunea că aceia ce au fost daţi în scrânciob îşi vor îndeplini visurile, vor avea un an bogat şi vor trece mult mai uşor peste greutăţi.

După zilele de Paşti, scrânciobul era dezmembrat şi depozitat de către feciorul care se ocupase de instalarea lui şi nu se mai folosea decât anul următor la hora de Paşti.

 „Uncheşii şi babele” de la Păuneşti

  De sute de ani, pe 1 ianuarie păuneştenii alungă spiritele rele ale anului precendent prin zgomote puternice şi măşti care mai de care mai „înfricoşătoare”. „Uncheşii şi babele”, aşa cum sunt cunoscuţi mascaţii de la Păuneşti, merg pe uliţele satelor din comună şi fac zgomote puternice ajutaţi de talăngi confecţionate de fierarii din sat de decenii întregi. După ce colindă uliţele din comună, mascaţii se strâng în centrul comunei, unde pot fi admiraţi de toţi localnicii.

 

 „Uncheşii şi babele” de la noi înseamnă o tradiţie de câteva sute de ani, pe care sperăm să o ducă mai departe copiii noştri. Primele măşti au fost confecţionate din piei de oaie sau capră şi aveau obligatoriu şi pene de gâscă sau raţă. O dată cu trecerea timpului măştile au mai fost înfrumuseţate cu beteală, diverse funtiţe şi poze ale artiştilor preferaţi. De asemenea, costumaţia mai prevede şi o centură de care sunt legate talăngi, care prin zgomotul produs alungă duhurile rele, spun bătrânii noştri.

La Negrileşti, ziua boteitului este o adevărată sărbătoare locală. Sătenii se îmbracă în costume populare şi vin la bisercă, unde participă la ritualuri specifice. La tocmeală, ciobanii stabilesc tariful pentru sezonul respectiv. Plata se face în brânză şi urdă.Sătenii ciocnesc câte un pahar cu vin ca să consfinţească înţelegerea, iar oile sunt urcate pe munte. Însă doar după ce preotul face o slujbă pentru binecuvântarea animalelor.

Arta populară se păstrează de sute de ani nealterată în Vrancea. Locuitorii de aici se ocupă cu activităţi moştenite de la bunici şi străbunici: confecţionează măşti, instrumente muzicale sau vase, fiecare meşteşug specific unei zone. Comuna Nereju este renumită pentru confecţionarea 

măştilor. Şerban Terţiu este unul dintre locuitorii care îşi ocupă timpul cu această îndeletnicire.

 Face măşti din lemn şi din piele de oaie care sunt purtate la diferite ocazii.„Cele din lemn sunt mai greu de făcut, abia fac una pe zi, dar din piele fac câte două”, a afirmat meșterul.A făcut sute de măşti la viaţa lui, dar spune că niciodată nu a confecţionat două măşti care să semene între ele.Locuitorii din zona Vrancei poartă măştile la ocazii fixe: de Crăciun, de Anul Nou, la nunţi sau la înmormântări.