Legendele Vrancei

„Pe-un picior de plai/Pe-o gură de rai...“ se întinde ţinutul Vrancei. Numele „Vrancea“, spune povestea, vine de la cel al Babei Vrancioaia, mamă a şapte feciori chipeşi şi viteji. Legenda spune că Baba Vrâncioaia şi-a trimis cei şapte feciori să lupte de-a dreapta domnitorului moldovean Ştefan cel Mare pentru a-l ajuta într-unul dintre războiele duse împotriva turcilor. Drept recompensă pentru vitejia arătată în luptă, domnitorul le-a dăruit în stăpânire şapte munţi, cu dorinţa de a alcătui un ţinut care să poarte numele de „ţara Vrancei“. Atunci, fiecare dintre frati si-a intemeiat la poalele muntilor sate care le poarta numele si astazi: Bodeşti, Spireşti, Negrileşti, Bârşesti, Spulber, Păuleşti si Nistoreşti.

Legendarul Bucur, întemeietorul Bucureştiului, este nimeni altul decât un vrâncean care a copilărit şi a trăit o parte a vieţii sale în Munţii Vrancei, pe Valea Râmnicului, mai precis zona dintre comunele Vintileasca şi Bisoca, din judetul Buzău.

Plecarea lui Bucur din zona Vintileasca-Bisoca se poate localiza între secolele XIII- XIV,mărturia trecerii lui Bucur pe aceste meleaguri o constituie o bucată de stâncă, denumită Masa lui Bucur. Stânca, cântărind sute de tone, aşezată pe trei bolovani mai mici, asemeni unei mese, stă şi azi neclintită ca acum sute de ani. În Bucureşti, pe strada Radu Vodă, la numărul 33, între Piaţa Unirii şi Pasajul Mărăşeşti, 33 de trepte ne amintesc de cei tot atâţia ani la care Mântuitorul Hristos a fost răstignit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri. Sunt trepte ce ne poartă spre una dintre cele mai mici, dar totodată mai reprezentative biserici ale Capitalei, biserica „Bucur Ciobanul”. Legenda spune că ar fi fost ridicată în lemn de ciobanul Bucur şi zidită din cărămidă în anul 1416 de Mircea cel Bătrân. Datarea ei este însă un subiect controversat, istoricii considerând că este cu 300 de ani mai nouă decât spune tradiţia. "Este o născocire a scriitorului Alexandru Pelimon în cartea sa din 1858, «Istoria fondării Bucureştilor»", scria Emanoil Hagi Moscu.

Nicolae Iorga, scria: "dacă legenda îi aşază locuinţa pe dealul de la Radu Vodă, numind Biserica lui Bucur paraclisul de cimintir al călugărilor mănăstirii lui Alexandru Vodă Mircea şi a nepotului de fiu, Radu, aceasta înseamnă siguranţa populară, păstrată prin viu graiu de la o generaţie la alta, că acolo e leagănul cetăţii".